Evenimente

PAID, 15 ani de protecție financiară pentru locuințele asigurate

Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) a organizat pe 25 septembrie 2024, evenimentul anual dedicat partenerilor din industria asigurărilor de locuințe. Sub sloganul „Evolution 15”, PAID a marcat 15 ani de activitate și protecție financiară pentru locuințele asigurate împotriva cutremurelor, inundațiilor și alunecărilor de teren.

 

Evenimentul a oferit o radiografie succintă a evoluției  și reușitelor companiei PAID, printre care programul de reasigurare de 1,3 miliarde de euro, aplicația de constatare și autoconstatare a daunelor, integrarea poliței pe platforma guvernamentală ghișeul.ro, realizarea primului spot de interes public pe tema asigurărilor obligatorii de locuințe sau platforma de acces pentru primării la baza de date a locuințelor asigurate.